Atelier de ilustraţie Rățușca cea urâtă

Arta pasionantă de a povesti a lui Hans Christian Andersen fascinează copiii de mai bine de o sută de ani. Publicată în 1843 împreună cu alte trei poveşti, printre care se numără şi Privighetoarea, Rățușca cea urâtă este una dintre cele mai cunoscute creaţii ale sale, fiind privită uneori drept o lucrare autobiografică. Atelierul de ilustraţie Rățușca cea urâtă se desfăşoară în două sedințe, în zilele de sâmbătă şi duminică, 18 şi 19 ianuarie 2014, începând cu ora 10.00 şi este organizat de către Global Mindscape și Dianei 4.
În cadrul celor două întâlniri, copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani se vor familiariza cu rățușca cea urâtă şi cu restul pesonajelor din poveste (mama raţă, păsările de curte, câinele de vânătoare, lebedele ş.a.), vor discuta despre aventurile rățuștei, le vor desena şi vor concepe o copertă pentru propria poveste ilustrată. Pentru a înţelege cât mai bine atât povestea, cât şi autorul acesteia, vom privi fragmente din desenele animate Rățușca cea urâtă şi vom asculta cântecul The Ugly Duckling din filmul Hans Christian Andersen. Nu în ultimul rând, vom căuta împreună răspunsuri la întrebări precum: De ce au fost atât de nepoliticoase păsările de curte? sau Ce s-ar fi întâmplat dacă fraţii şi surorile rățuștei ar fi susţinut-o şi n-ar mai fi plecat de acasă?  În final, ne vom imagina cum a continuat viaţa rățuștei, devenită între timp o frumoasă lebădă.

atelier Ratusca cea urata

Cele două întâlniri se desfăşoară în zilele de:
– sâmbătă, 18 ianuarie 2014, începând cu ora 10.00
– duminică, 19 ianuarie 2014, începând cu ora 10.00
Vârsta recomandată: 6 – 10 ani
Participarea se face pe bază de înscriere prin:
e-mail:  angelica@globalmindscape.ro, 0724.083.932 (Angelica Iacob)
Taxa de participare: 40 lei / copil / ambele întâlniri (include materialele folosite)
Locație
Dianei 4, Str. Dianei nr. 4, București (zona Piața Rosetti)
Dianei 4 este un cafe-bar activ din punct de vedere cultural, cu atmosferă prietenoasă, găzduit într-o casă veche din centrul Bucureștiului.
www.facebook.com/dianei.patru

Dianei 4 exterior

Reclame

Arta de a face daruri în Dianei 4

Pentru că ziua ta este una specială și pentru că meriți să fii alături de cei mai de preț prieteni, Global Mindscape și Dianei 4 te invită să petreci câteva ore făurind daruri împreună cu cei dragi! La final, fiecare va putea pleca cu darul său și cu mai multă veselie! Dar, pentru că tu ești sărbătoritul, vei alege tema atelierului și tehnica artistică care te face curios.
De ești cavaler ori domniță,
Și, de vei împlini încă un an
De vânat balauri și inventat povești,
Noi, Global Mindscape și Dianei 4,
Veniți de peste mări și țări,
Te invităm la sărbătoare,
Cel dintâi ospăț al imaginației tale,
Care să se amintească
Multă vreme după…
Iar prietenii pe toți de-i vei invita
Cu mare drag îi vom îndruma
Prin Arta de a face daruri
Către lumi nebănuite și creații iscusite.

Pentru că noi știm cât de greu este să alegi doar o temă din atâtea posibilități, ne-am gândit să-ți sărim în ajutor cu sugestii:
Măști venețiene: povestim despre Carnavalul de la Veneția și alte ocazii speciale în care măștile pot fi folosite, aflăm detalii despre simetrie, elemente decorative și culori specifice, apoi pictăm propria mască cu acrilic și o decorăm cu pene colorate.
Povestea lutului: inspirați de o legendă populară românească, concepem o poveste în grup, pe care apoi o ilustrăm prin modelaj în lut, alegând între o reprezentare ronde-bosse sau un basorelief.
Copacul în miniatură: povestim despre anotimpuri, flori parfumate și fructe preferate și confecționăm un copac din sârmă, meșterit cu grijă și decorat cu multe mărgele colorate.

Vârsta recomandată: 6 – 12 ani
Programări
Atelierele se pot desfășura în week-end și se programează cu minimum 2 săptămani în avans la telefon 0724.083.932 (Angelica Iacob) sau prin e-mail angelica@globalmindscape.ro
Durata evenimentului: 3 sau 4 ore (dintre care aproximativ 2 ore reprezintă atelierul propriu-zis, restul timpului fiind dedicat muzicii, dansului și veseliei)
Ora de începere: la alegere, în intervalul orar 11.00-15.00

Locație
Dianei 4, Str. Dianei nr. 4, București (zona Piața Rosetti)
Atelierul se desfășoară într-un spațiu informal, pentru nefumători, și poate acomoda, separat, și părinții participanților la eveniment. Când vremea este frumoasă evenimentul se poate organiza în aer liber, pe terasă.
Dianei 4 este un cafe-bar activ din punct de vedere cultural, cu atmosferă prietenoasă, găzduit într-o casă veche din centrul Bucureștiului.
www.facebook.com/dianei.patru

Taxa de participare: 30 lei / copil / atelier (include materialele folosite, precum și o apă și un suc natural pentru copii)
Părinții invitați beneficiază de un discount de 20 % din meniul cafe-barului.
Numărul de participanți: minimum 10 copii, maximum 16
Este necesară prezența unui adult pe toată durata evenimentului, care să-și asume, împreună cu noi, supravegherea copiilor.
Pentru mai multe detalii legate de organizare, vă invităm să ne contactați.