Mărtișoare pictate

Global Mindscape invită copiii cu vârste de 6-10 ani la un atelier dedicat venirii primăverii.

Un semn de primăvară pe care îl oferim sau îl purtăm cu drag devine cu adevărat prețios dacă este colorat de mâna propriului copil. Pentru că, pe vremuri, femeile răsuceau, ele însele, din lână sau bumbac, firul alb și firul roșu al șnurului de mărțișor – care era legat, protector, la gâtul sau la mâna copiilor. Pentru că vremurile s-au schimbat și mărțișoarele au prins tot felul de forme – de la mărțișoare produse în serie până la mărțișoare unicat, de la materiale nobile până la cele mai comune. Pentru că și artiștii au fost atrași de semnificația și de modul de realizare a mărțișoarelor.

Global Mindscape invită copiii să participe la un atelier de Mărțișoare pictate, în care povestim despre Baba Dochia, Dragobete, mărțișor și colorăm împreună mărțișoare personalizate, pornind de la anumite forme din lut, lemn și nu numai. Mărțișoarele pictate cu acrilic vor fi fixate pe carton colorat, li se vor adăuga șnururi, precum și mici dedicații. Fiecare participant va realiza 4-5 mărțișoare.

atelier copii Martisoare pictate Global Mindscape la Anaid Art Gallery

Atelierul se desfășoară:

– sâmbătă, 22 februarie, orele 11.00-13.00

Locație: Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coşbuc/ Piața Regina Maria)

Înscrieri: angelica@globalmindscape.ro, 0724 083 932 (Angelica Iacob)

Taxa participare (include materialele folosite):
– 20 lei / copil

Atelierul este realizat de Global Mindscape în parteneriat cu:
Anaid Art Gallery

Locație: Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coşbuc/ Piața Regina Maria)

Înscrieri: angelica@globalmindscape.ro, 0724 083 932 (Angelica Iacob)

Taxa participare (include materialele folosite):
– 20 lei / copil

Atelierul este realizat de Global Mindscape în parteneriat cu:
Anaid Art Gallery

– See more at: http://www.globalmindscape.ro/atelier-copii-martisoare-pictate/#sthash.yO65n3az.dpuf

Locație: Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coşbuc/ Piața Regina Maria)

Înscrieri: angelica@globalmindscape.ro, 0724 083 932 (Angelica Iacob)

Taxa participare (include materialele folosite):
– 20 lei / copil

Atelierul este realizat de Global Mindscape în parteneriat cu:
Anaid Art Gallery

– See more at: http://www.globalmindscape.ro/atelier-copii-martisoare-pictate/#sthash.yO65n3az.dpuf

Locație: Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coşbuc/ Piața Regina Maria)

Înscrieri: angelica@globalmindscape.ro, 0724 083 932 (Angelica Iacob)

Taxa participare (include materialele folosite):
– 20 lei / copil

Atelierul este realizat de Global Mindscape în parteneriat cu:
Anaid Art Gallery

– See more at: http://www.globalmindscape.ro/atelier-copii-martisoare-pictate/#sthash.yO65n3az.dpuf

Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34

Activități culturale la Școala altfel 2014

O selecție inedită de lucrări de artă contemporană românească permite familiarizarea copiilor cu teme de actualitate și experimentarea unor tehnici artistice inovative. În cadrul Săptămânii Şcoala altfel 2014 (7-11 aprilie), vă propunem, ca și în anul 2013, organizarea unui atelier chiar în spațiul instituției de învățământ.

Atelierele sunt organizate de Global Mindscape în colaborare cu Anaid Art Gallery, în cadrul proiectului Caravana Muzeelor pentru școli și grădinițe. Noi vă propunem temele de mai jos, însă suntem deschiși la sugestii.

Peripețiile lui Ulise: discutăm despre Ulise și despre alți eroi reprezentați de mari artiști de-a lungul vremii, despre sculpturile de mari dimensiuni și picturile realizate de Alexandru Rădvan, iar la atelier realizăm schițe și pictăm cu acrilic eroul preferat.

Bijuterie de legendă: fascinanta poveste a bijuteriilor create de Mihaela Zvîncă, decorate cu imagini de prințese, coroane, cranii, lebede, pietre prețioase sau castele, ne va inspira să concepem împreună bijuterii unicat.

Jucăria aurită: copiii sunt rugați să aducă de acasă câte o jucărie stricată sau pe care nu o mai folosesc, căreia să-i ofere o viață nouă prin aurire, inspirați de lucrările artistului Alexandru Potecă (se recomandă jucării de dimensiuni mici și medii; sunt excluse jucăriile de pluș).

Puterea reclamei: ne amintim reclame de succes, discutăm despre interpretările artistului Mihai Florea și realizăm o reclamă la un produs preferat, folosind imagini-clișeu (tehnică mixtă: colaj și creioane acuarelabile)

Taxa de participare (include materialele folosite):

– 15 lei / participant pentru grupuri de peste 20 copii

– 20 lei / participant pentru grupuri de 10-20 copii

Pentru detalii și înscrieri vă rugăm să ne contactați la:
caravana.muzeelor@gmail.com
0724 083 932 (Angelica Iacob)

ateliere copii Saptamana Scoala altfel 2014 Caravana Muzeelor scoli gradiniteateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Jucaria-aurita-Sc-146-Scoala-Altfel ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Jucaria-aurita-Liceul-Ion-Barbu-Saptamana-Altfel Ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Anaid-Art-Gallery-Jucaria-aurita ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Jucaria-aurita-Anaid-Art-Gallery Atelier-copii-Bijuterie-de-legenda-Mihaela-Zvinca-Global-Mindscape-Scoala-5 Atelier-Bijuterie-de-legenda-Mihaela-Zvinca-Global-Mindscape-Scoala-5 Mihaela-Zvinca candy-eyes-mihai-florea

Atelier scoala Puterea reclamei Liceul MagureleAtelier copii Puterea reclamei Liceul Magurele ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Anaid-Art-Gallery-Ulise

Atelier de ilustraţie Rățușca cea urâtă

Arta pasionantă de a povesti a lui Hans Christian Andersen fascinează copiii de mai bine de o sută de ani. Publicată în 1843 împreună cu alte trei poveşti, printre care se numără şi Privighetoarea, Rățușca cea urâtă este una dintre cele mai cunoscute creaţii ale sale, fiind privită uneori drept o lucrare autobiografică. Atelierul de ilustraţie Rățușca cea urâtă se desfăşoară în două sedințe, în zilele de sâmbătă şi duminică, 18 şi 19 ianuarie 2014, începând cu ora 10.00 şi este organizat de către Global Mindscape și Dianei 4.
În cadrul celor două întâlniri, copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani se vor familiariza cu rățușca cea urâtă şi cu restul pesonajelor din poveste (mama raţă, păsările de curte, câinele de vânătoare, lebedele ş.a.), vor discuta despre aventurile rățuștei, le vor desena şi vor concepe o copertă pentru propria poveste ilustrată. Pentru a înţelege cât mai bine atât povestea, cât şi autorul acesteia, vom privi fragmente din desenele animate Rățușca cea urâtă şi vom asculta cântecul The Ugly Duckling din filmul Hans Christian Andersen. Nu în ultimul rând, vom căuta împreună răspunsuri la întrebări precum: De ce au fost atât de nepoliticoase păsările de curte? sau Ce s-ar fi întâmplat dacă fraţii şi surorile rățuștei ar fi susţinut-o şi n-ar mai fi plecat de acasă?  În final, ne vom imagina cum a continuat viaţa rățuștei, devenită între timp o frumoasă lebădă.

atelier Ratusca cea urata

Cele două întâlniri se desfăşoară în zilele de:
– sâmbătă, 18 ianuarie 2014, începând cu ora 10.00
– duminică, 19 ianuarie 2014, începând cu ora 10.00
Vârsta recomandată: 6 – 10 ani
Participarea se face pe bază de înscriere prin:
e-mail:  angelica@globalmindscape.ro, 0724.083.932 (Angelica Iacob)
Taxa de participare: 40 lei / copil / ambele întâlniri (include materialele folosite)
Locație
Dianei 4, Str. Dianei nr. 4, București (zona Piața Rosetti)
Dianei 4 este un cafe-bar activ din punct de vedere cultural, cu atmosferă prietenoasă, găzduit într-o casă veche din centrul Bucureștiului.
www.facebook.com/dianei.patru

Dianei 4 exterior

Un iepuraș pe o pernuță

Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, ora 15.00 invităm copiii la un atelier inedit de personalizare a propriilor pernuțe. Copiii sunt rugați să aducă de acasă câte o față de pernă de dimensiune mică, pe care să o decoreze inspirați de Raluca Arnăutu și povestea sa intitulată Visele din pod. Artista a creat cu grijă o serie de pernuțe din care ne privesc tot felul de personaje de poveste, cum ar fi iepurașul-fetiță cu balon roz sau iepurașul-băiețel care fuge de o gânganie.

Pernuțele Ralucăi Arnăutu au fost prezentate la „Carnavalul Internațional al Copiilor” de la Veneția în anul 2012

Carnavalul copiilor Venetia

Atelierul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Pot participa și copii mai mici însoțiți de un adult.

Participarea se face pe bază de înscriere prin:
e-mail: caravana.muzeelor@gmail.com, tel. 0724 083 932

Locație: Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coșbuc / Piața Regina Maria)

Taxa participare (include materialele folosite):
– 20 lei / copil / atelier (părinții care participă au acces gratuit)

Atelierul este realizat de Global Mindscape în parteneriat cu:
Anaid Art Gallery

ateliere copii Pernute Raluca Arnautu

ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (1) ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (2) ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (3) ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (4) ateliere copii Pernute Raluca Arnautu (02) ateliere copii Pernute Raluca Arnautu (03) ateliere copii Pernute Raluca Arnautu (04) ateliere copii Pernute Raluca Arnautu (05)

Bijuterie cu dantelă și piele

Deoarece atelierele organizate în luna martie 2013, Bijuterie de legendă, inspirate de creația Mihaelei Zvîncă, au avut un mare succes, vă invităm la o nouă serie de ateliere, în care experimentăm alte teme și tehnici inovative.

Sâmbătă, 9 noiembrie 2013 și sâmbătă, 16 noiembrie, ora 15.00
Fascinanta poveste a bijuteriilor create de Mihaela Zvîncă, cum ar fi minunatele coliere și brățări din seria Free As A Bird sau broșele din seria Gulliver, realizate în diverse tehnici, cu materiale precum metal, dantelă și piele, ne va ajuta să concepem împreună bijuterii unicat.
Atelierele sunt organizate de Global Mindscape în parteneriat cu Anaid Art Gallery, cu sprijinul designer-ului Mihaela Zvîncă. Se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Pot participa și copii mai mici însoțiți de un adult.
Mihaela Zvîncă este un designer care, cu fiecare obiect creat, “spune câte o poveste despre oameni care au fost, despre fapte de zi cu zi și despre amintiri reciclate”.
Pe parcursul celor două ateliere ne vom familiariza cu creațiile Mihaelei Zvîncă, apoi vom realiza propriile noastre bijuterii:
Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, ora 15.00 – Bijuterie cu dantelă – utilizăm fragmente de dantelă delicată, pe care le asamblăm într-un frumos colier
Sâmbătă, 16 noiembrie 2013, ora 15.00 – Bijuterie cu piele – concepem broșe unicat, folosind piele argintie și de alte culori

Mihaela Zvinca Colier - ateliere copii Global MindscapeMihaela Zvinca Free as a bird - ateliere copii Global MindscapeMihaela Zvinca Brosa Gulliver - ateliere copii Global Mindscapeateliere copii Bijuterie Anaid Art Gallery 1 ateliere copii Bijuterie Anaid Art Gallery 2 ateliere copii Bijuterie Anaid Art Gallery 3 ateliere copii Bijuterie Anaid Art Gallery 4 ateliere copii Bijuterie Anaid Art Gallery 5 ateliere copii Bijuterie Anaid Art Gallery 6 ateliere copii Bijuterie Anaid Art Gallery 7
Participarea se face pe bază de înscriere prin:
e-mail: caravana.muzeelor@gmail.com, tel. 0724 083 932
Locație: Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coșbuc / Piața Regina Maria)
Taxa participare (include materialele folosite):
– 20 lei / copil / atelier (părinții care participă au acces gratuit)

Atelierul este realizat de Global Mindscape în parteneriat cu:
Anaid Art Gallery
Cu sprijinul:
Designer-ului Mihaela Zvîncă

Desen colectiv pe perete

Cu toții desenăm, pictăm sau modelăm din primii ani ai copilăriei, dar nu mulți dintre noi se hotărăsc să facă din asta o profesie. Dincolo de pasiunea lor pentru artă, care este rolul artiştilor, cum au fost ei priviți de-a lungul vremii şi ce şi-au dorit să transmită?

Global Mindscape, în colaborare cu tranzit.ro/ București, invită copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani la o mare provocare: atelierele de vacanță Desen colectiv pe perete. Vom învăța despre mesajele pe care le transmite arta, despre opere de artă monumentală, vom găsi, în istoria artei, exemple de artişti revoluționari (mergând până în perioada contemporană) şi vom lucra o compoziție colectivă, realizată de toți copiii participanți, care va fi transpusă direct pe peretele spațiului în care au loc atelierele.

Atelierele se desfașoară în zilele de miercuri, joi și vineri, 6, 7 și respectiv 8 noiembrie 2013, începând cu ora 15.00, în spațiul tranzit.ro/ Bucureşti. Datorită abordării, este necesară participarea în toate cele trei zile.

Tematica este următoarea:
Miercuri, 6 noiembrie, ora 15.00 – Artistul și societatea – discutăm despre artiști revoluționari şi rolul artistului în societate, despre desen şi artă monumentală. Realizăm schițe pentru o lucrare de mari dimensiuni, discutăm elementele din care aceasta s-ar putea compune şi apoi fiecare copil lucrează individual la un detaliu.
Joi, 7 noiembrie, ora 15.00 – Artistul sub pseudonim – inspirați de Zampa di Leone, grupul de artişti care a realizat desenele din spațiul tranzit.ro/ Bucureşti, vorbim despre numele şi semnătura artistului şi ne alegem un pseudonim colectiv, pentru tot grupul de copii. Acest nume va fi cel sub care vom prezenta lucrarea publicului. Continuăm realizarea compoziției începută la atelierul precedent.
Vineri, 8 noiembrie, ora 15.00 – Desenul pe perete şi vernisajul. De câte ori ați auzit „Nu ai voie să desenezi pe perete”? De data aceasta noi chiar vă invităm să desenați direct pe perete! Vom transpune pe peretele alb al spațiului compoziția realizată sub formă de schiță, iar la final părinții şi prietenii sunt aşteptați la vernisaj (ora 17.00)!

Tranzit.ro

Locație: tranzit.ro/ Bucureşti, Str. Gazelei nr. 44, sector 4 (lângă Rondul Coșbuc / Piața Regina Maria)
Înscrieri: caravana.muzeelor@gmail.com, 0724 083 932
Taxa participare (include materialele folosite):
–    50 lei / copil / 3 ateliere
Durata atelierelor: aproximativ două ore
Atelier organizat de Global Mindscape cu sprijinul:
tranzit.ro/București

Muzeul surpriză și atelierele celei de-a 8-a săptămâni

Cea de-a doua ediție a Caravanei Muzeelor se apropie de final. Ne așteaptă o ultimă oprire la Opera Naţională Bucureşti, în zilele de miercuri, 11 septembrie și joi, 12 septembrie. Muzeul Operei este un mic muzeu document care ne ajută să înţelegem mai bine istoricul instituţiei. În cadrul atelierelor vizităm muzeul și spațiile Operei Naţionale Bucureşti, desenăm o sală pregătită să-și primească publicul și realizăm un afiș pentru spectacolul Harap Alb. Alături de copii, vom avea și noi emoţii, deoarece este pentru prima dată când lucrăm într-un muzeu atât de special.
Mai multe detalii aici: www.globalmindscape.ro/un-muzeu-surpriza-in-peisajul-bucurestiului-11-12-septembrie/
Atelierele celei de-a 8-a săptămâni au avut loc la Fundaţia Löwendal. Radu (aproape 6 ani) a participat la atelierele noastre de la Muzeul Militar, Muzeul Tehnic, Anaid Art Gallery și a revenit și în această săptămână. Mai mult decât atât, pentru că încântarea copiilor este molipsitoare, și sora lui Radu, Diana (4 ani) s-a acomodat foarte bine la atelierele de la Anaid Art Gallery, astfel că a participat și la activităţile de la Fundaţia Löwendal. Massimo și Matei, curioși să descopere și această locaţie a Caravanei Muzeelor, au revenit, de asemenea, la ateliere. Ana și Anastasia, aflate la prima participare, și-au exprimat deja dorinţa de a frecventa și atelierele organizate la Opera Naţională Bucureşti.

ateliere copii Caravana Muzeelor Fundatia Lowendal
Miercuri, 11 septembrie și joi, 12 septembrie este ultima ocazie de a participa la atelierele de vacanţă!
Dacă copiii dvs. au fost plecaţi din Bucureşti, nu uitaţi că s-ar putea înscrie la Caravana Muzeelor și în timpul anului școlar, împreună cu colegii de clasă. Deja au început programările pentru grupuri organizate, în cadrul Caravanei Muzeelor pentru școli și grădiniţe.

Urcați copiii în Caravana Muzeelor!

Atelierele pentru copii Caravana Muzeelor: săptămâna a 7-a

La Anaid Art Gallery participanții au fost încântați să descopere arta contemporană. Jucăriile aurite cu foiță inspirate de Alexandru Potecă, medalioanele realizate în tehnica colajului pe plăcuță de aluminiu, utilizată de designer-ul Mihaela Zvîncă și modelajul în lut pornind de la Peripețiile lui Ulise, ilustrate prin lucrări semnate de Alexandru Rădvan în expoziția “Epic” au fost motive de entuziasm.
Temele celor trei ateliere sunt interesante, sperăm ca sunteți de acord cu noi și cu participanții. Însă, trecând dincolo de interesul pe care o anumită temă îl poate stârni, considerăm că abordarea este esențială. Iar faptul că abordarea noastră răspunde nevoilor copiilor este îmbucurător. Dacă n-ar fi așa, copiii n-ar mai reveni – dacă n-ar învăța într-o manieră ludică, dacă nu s-ar simți bine primiți, înteleși și încurajați, dacă informațiile noi n-ar fi prezentate atractiv, explicate pe înțelesul lor și experimentate practic. Iată ce mesaj am primit referitor la impactul pozitiv al atelierelor asupra lui Massimo (aproape 6 ani), care deja a participat la șase ateliere: „(…) Poate pentru că a mai crescut, dar este evident că a fost o „joacă” din care a învățat mult mai multe decât la alte tipuri de ateliere.
Acesta este meritul numai al d-voastră.”
Încă n-am facut un bilanț, dar avem câteva rezultate parțiale: Daria (6 ani) a parcurs în această saptămână a treia locație a Caravanei Muzeelor, Ioana (9 ani) a revenit împreună cu o prietenă, Dragoș (8 ani), aflat la prima participare la Caravana Muzeelor, a fost încântat și la atelierul de vineri a venit împreună cu trei colege – care la final întrebau ce temă avem în ziua următoare 🙂
Asteptăm cu drag copiii și în perioada 4-6 septembrie 2013 la Caravana Muzeelor. Atelierele se desfășoară la Fundația Löwendal, o vilă plină de eleganță și pitoresc care adăpostește creația artistului George Löwendal.

Detalii aici: www.globalmindscape.ro/despre-teatru-arta-si-arhitectura-la-fundatia-lowendal-4-6-septembrie

Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Bijuterii (01) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Bijuterii (18) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Bijuterii (20) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Bijuterii (21) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Bijuterii (31) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Bijuterii (38) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Jucaria (08) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Jucaria (21) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Jucaria (23) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Jucaria (25) Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Jucaria (57) ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery modelaj (02) ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery modelaj (07) ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery modelaj (10) ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery modelaj (23) ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery modelaj (32)

Atelierele pentru copii ale Caravanei Muzeelor: săptămâna a 6-a

Majoritatea copiilor care au participat la atelierele din perioada 21-23 august au fost încântați – drept dovadă stă faptul că au revenit la Muzeul Tehnic pentru fiecare dintre atelierele cu tema Descoperim știința prin artă la Muzeul Tehnic; mai mult decat atât, o parte dintre aceștia s-au înscris deja și pentru atelierele de săptămâna urmatoare, Arta contemporană pentru copii, desfășurate la Anaid Art Gallery.

Iată ce ne povestește mamica lui Andrei (5 ani) despre impactul atelierelor desfășurate la Muzeul Național Tehnic Prof. Inginer Dimitrie Leonida:

„Andrei a fost super încântat de participarea la ateliere. Îi spunea ieri soțului că lui îi place tare mult la Muzeul Dimitrie Leonida și povestea despre trenul cu aburi, despre invenții… – am rămas surprinși amândoi ce impact au putut avea cele trei ateliere. Vă mulțumim pentru răbdarea, dăruirea și grija cu care v-ați ocupat de copii, prietena mea care l-a însoțit pe Andrei mi-a vorbit foarte frumos de dumneavoastră. Felicitări pentru tot ce faceți pentru acești copii!”

ateliere copii Caravana Muzeelor Muzeul Tehnic

Știm că drumul pe care am pornit nu este unul facil, știm că abordarea noastră ar mai putea fi îmbunătățită și că muzeele noastre ar putea deveni, în general, mai prietenoase pentru copii. Din acest motiv, sugestiile părinților, bunicilor sau cadrelor didactice sunt binevenite și așteptate. În același timp, ne bucurăm mult să aflăm că, și cu mijlocele de care dispunem în acest moment, ne-am atins scopul: am povestit despre muzeu pe înțelesul unui copil de 5 ani care a fost impresionat și a povestit apoi părinților ce a învățat. Le mulțumim reprezentanților muzeului pentru deschiderea arătată, pentru că ne-au sprijinit în buna desfășurare a atelierelor – de exemplu, ne-au pus la dispoziție un telefon cu disc pentru a înțelege mai bine cum se forma numărul la telefoanele mai vechi sau au pus în funcțiune machetele de locomotive expuse în muzeu. Ioana (9 ani) și mămica ei mai vizitaseră muzeul înainte și au apreciat aceste mici detalii, esențiale pentru o mai bună înțelegere a obiectelor găzduite de muzeu.

Și participanții la programul 59 de zile de Vacanță de Vară, organizat de After-school Cei Trei Mușchetari, au revenit la Muzeul Național al Pompierilor din Foișorul de Foc în ziua de miercuri, 21 august. Deși nu erau la prima vizită, au aflat detalii despre ziua pompierilor, s-au fotografiat cu o cască mai nouă sau mai veche și au confecționat câte un steag din material textil.

Asteptăm cu drag și alți copii la Caravana Muzeelor!

ateliere copii Caravana Muzeelor Foisor Cei 3 Muschetari

La ceas aniversar

Foișorul de Foc și destinul pompierilor a fost tema atelierelor desfășurate în cea de-a treia săptămână a Caravanei Muzeelor (31 iulie – 2 august) la Muzeul Național al Pompierilor. Am descoperit împreună turnul de observare a incendiilor – cea mai înaltă construcție a Bucureștiului la sfârșitul secolului al XIX-lea, am realizat un steag, ne-am fotografiat cu o cască și, ce este mai important, în ziua de vineri, 2 august, am avut ocazia să-i cunoaștem mai bine pe cei care ne protejează de foc. Mulțumim reprezentanților muzeului și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru această ocazie unică!

Această prezentare necesită JavaScript.

Și pentru că efectele unor astfel de activități sunt pe termen mediu și lung, iar părinții pot observa acasă, după ateliere, impactul acestora asupra copiilor, ne permitem să reproducem în continuare un fragment dintr-un mesaj primit după atelierul din ziua de joi, 1 august: „Împreună cu fiul meu Teodor (6 ani) am participat la o sesiune-atelier despre istoria pompierilor. Ne-a fost ghid domnișoara Angelica. Vizita a fost un succes colosal, atât pentru tătic, cât și pentru fecior, care de-atunci își tot flutură steagul galben cu stema, foarte atent să nu-i rupă mânerul.”

Caravana Muzeelor dedicată copiilor care participă la programul 59 de zile de Vacanță de Vară, organizat de After-school Cei Trei Mușchetari, a continuat și în această săptămână, de data aceasta la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi. Tema Monstrul marin a avut darul de a stârni entuziasmul participanților, indiferent de vârstă!

Această prezentare necesită JavaScript.

A patra săptămână a Caravanei Muzeelor, aflată în curs de desfășurare (7-9 august), este organizată la Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”

După tema Dacii și romanii urmează Mic istoric al aviației și Uniformele Războiului de Independență (8 și 9 august).

Caravana Muzeelor Muzeul Militar 1Caravana Muzeelor Muzeul Militar 3After-school Cei Trei Mușchetari a participat în ziua de miercuri, 7 august, la atelierul cu tema Și eu știu unde este Foișorul, în cadrul programului de vacanță menționat mai devreme, intitulat 59 de zile de Vacanță de Vară.

Caravana Muzeelor 2013 Foisor Cei 3 Muschetari 1 Caravana Muzeelor 2013 Foisor Cei 3 Muschetari 2

Și pentru că este o perioadă specială – Global Mindscape aniversează 3 ani de la înființare în august 2013 – iată că mai avem o noutate: este pentru prima dată când experimentăm, în cadrul Caravanei Muzeelor, un atelier în afara Bucureștiului!

Este vorba despre un atelier desfășurat în ziua de vineri, 9 august, la Muzeul Pelișor din cadrul Muzeului Național Peleș, parte a proiectului Școala de vară Kidsart.
Școala de vară Kidsart (5 august – 9 august) reprezintă un proiect educativ inițiat de Asociația Kidsart din București, dedicat elevilor din clasele I-IV ai Școlii Gimnaziale “Constantin Brâncoveanu” din Breaza. Scopul activităților educative dedicate copiilor, realizate în regim de gratuitate, este familiarizarea acestora cu artele și meseriile spectacolului. Întrucât echipa Kidsart urmărește realizarea unui demers educațional unitar și multidisciplinar, Global Mindscape s-a alăturat proiectului în calitate de partener. Astfel, copiii vor vizita Muzeul Pelișor și vor participa la o activitate practică cu tema Realizarea unui afiș pentru un spectacol, în stilul Artei 1900. În acest mod, participanții vor înțelege mai bine patrimoniul găzduit de muzeu, vor avea ocazia să-și exprime creativitatea și vor stabili o legătură strânsă între artele vizuale și artele spectacolului.

Școala de vară Kidsart este coordonată de Asociația Kidsart și realizată în parteneriat cu Școala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” din Breaza, Global Mindscape și Muzeul Național Peleș, cu sprijinul Primăriei Orașului Breaza.

Scoala de vara Kidsart Breaza 4