Activități culturale la Școala altfel 2014

O selecție inedită de lucrări de artă contemporană românească permite familiarizarea copiilor cu teme de actualitate și experimentarea unor tehnici artistice inovative. În cadrul Săptămânii Şcoala altfel 2014 (7-11 aprilie), vă propunem, ca și în anul 2013, organizarea unui atelier chiar în spațiul instituției de învățământ.

Atelierele sunt organizate de Global Mindscape în colaborare cu Anaid Art Gallery, în cadrul proiectului Caravana Muzeelor pentru școli și grădinițe. Noi vă propunem temele de mai jos, însă suntem deschiși la sugestii.

Peripețiile lui Ulise: discutăm despre Ulise și despre alți eroi reprezentați de mari artiști de-a lungul vremii, despre sculpturile de mari dimensiuni și picturile realizate de Alexandru Rădvan, iar la atelier realizăm schițe și pictăm cu acrilic eroul preferat.

Bijuterie de legendă: fascinanta poveste a bijuteriilor create de Mihaela Zvîncă, decorate cu imagini de prințese, coroane, cranii, lebede, pietre prețioase sau castele, ne va inspira să concepem împreună bijuterii unicat.

Jucăria aurită: copiii sunt rugați să aducă de acasă câte o jucărie stricată sau pe care nu o mai folosesc, căreia să-i ofere o viață nouă prin aurire, inspirați de lucrările artistului Alexandru Potecă (se recomandă jucării de dimensiuni mici și medii; sunt excluse jucăriile de pluș).

Puterea reclamei: ne amintim reclame de succes, discutăm despre interpretările artistului Mihai Florea și realizăm o reclamă la un produs preferat, folosind imagini-clișeu (tehnică mixtă: colaj și creioane acuarelabile)

Taxa de participare (include materialele folosite):

– 15 lei / participant pentru grupuri de peste 20 copii

– 20 lei / participant pentru grupuri de 10-20 copii

Pentru detalii și înscrieri vă rugăm să ne contactați la:
caravana.muzeelor@gmail.com
0724 083 932 (Angelica Iacob)

ateliere copii Saptamana Scoala altfel 2014 Caravana Muzeelor scoli gradiniteateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Jucaria-aurita-Sc-146-Scoala-Altfel ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Jucaria-aurita-Liceul-Ion-Barbu-Saptamana-Altfel Ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Anaid-Art-Gallery-Jucaria-aurita ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Jucaria-aurita-Anaid-Art-Gallery Atelier-copii-Bijuterie-de-legenda-Mihaela-Zvinca-Global-Mindscape-Scoala-5 Atelier-Bijuterie-de-legenda-Mihaela-Zvinca-Global-Mindscape-Scoala-5 Mihaela-Zvinca candy-eyes-mihai-florea

Atelier scoala Puterea reclamei Liceul MagureleAtelier copii Puterea reclamei Liceul Magurele ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Anaid-Art-Gallery-Ulise

Anunțuri

Impresii după atelierul dedicat copiilor stângaci

Left Shop, cu ocazia lansării magazinului online pentru stângaci, a organizat un atelier gratuit de ilustrație de carte pornind de la Prinț și cerșetor de Mark Twain, realizat în colaborare cu Global MindscapeLibrăria Bastilia și Editura Casa Radio, în ziua de duminică, 15 decembrie 2013.

Atelier copii stangaci Left Shop Global Mindscape

Am povestit despre un autor îndrăgit, Mark Twain, stângaci ca și majoritatea participanților (câțiva copii stângaci au fost însoțiți și de frățiorii dreptaci) și am realizat ilustrații pentru Prinț și cerșetor. Palatul regal în sărbătoare sau căsuța sărăcăcioasă dintr-un cartier mărginaș al Londrei, prințul Eduard și micul cerșetor Tom, sau chiar personaje secundare cum ar fi bunica lui Tom și verișoara prințului Eduard au inspirat copiii în realizarea unor lucrări pline de farmec.

Această prezentare necesită JavaScript.

Fiecare participant și-a ales singur formatul pe care să lucreze, l-a măsurat și decupat folosind rigle și foarfece pentru stângaci sau dreptaci și a experimentat suporturile ajutătoare pentru creioane.

La final părinții au fost invitați să admire creațiile copiilor, pe care le puteți vedea și dvs. în selecția de fotografii de mai jos.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mulțumim tuturor participanților, precum și partenerilor noștri:
Left Shop
Librăria Bastilia
Editura Casa Radio

Cu sprijinul:
Cofetăria Opera

Parteneri media:
Intuitext
SuntParinte.ro
B24kids

Mark Twain povestit copiilor stângaci

Pentru că decembrie este luna cadourilor, Left Shop, cu ocazia lansării magazinului online pentru stângaci, vă invită la un atelier gratuit de ilustrație de carte pornind de la Prinț și cerșetor de Mark Twain, realizat în colaborare cu Global Mindscape, Librăria Bastilia și Editura Casa Radio.

Mark Twain povestit copiilor stangaci

Dacă ești stângaci și ai între 6 și 10 ani, te așteptăm cu drag la un atelier special în care povestim despre un autor îndrăgit, stângaci ca și tine: Mark Twain. Ascultăm câteva fragmente din Prinț și cerșetor, după scenariul radiofonic realizat de Vlaicu Bârna și George Voinescu, privim ilustrațiile realizate de către Vasile Socoliuc, apoi ilustrăm împreună câteva momente reprezentative, cum ar fi întâlnirea dintre micul cerșetor Tom și prințul Eduard. Stabilim împreună cadrul pentru ilustrațiile noastre, pe care îl măsurăm cu rigle pentru stângaci, apoi îl decupăm folosind foarfece pentru stângaci; și, pentru ca ilustrațiile noastre să fie cât mai spontane, montăm suporturi ajutătoare pe creioanele acuarelabile. La final invităm părinții să ne admire creațiile.

Atelierul se desfășoară în ziua de duminică 15 decembrie, începând cu ora 11.00 la Librăria Bastilia din Piața Romană nr. 5 (aproximativ două ore).
Participarea este gratuită, iar materialele sunt puse la dispoziția copiilor de către organizatori
Înscrieri: angelica@globalmindscape.ro, 0724.083.932 (Angelica Iacob)

Atelierul este inspirat de Prinț și cerșetor de Mark Twain, scenariu radiofonic realizat de Vlaicu Bârna și George Voinescu, ilustrații de Vasile Socoliuc, Editura Casa Radio, București, 2008, ISBN 978-973-7902-48-1

Această prezentare necesită JavaScript.

Atelierul Mark Twain povestit copiilor stângaci este realizat în parteneriat de către:
Left Shop
Global Mindscape
Librăria Bastilia
Editura Casa Radio

Cu sprijinul:
Cofetăria Opera

Parteneri media:
Intuitext
SuntParinte.ro
B24kids

Arta de a face daruri la Anaid Art Gallery

Pentru că suntem cu toții speciali de ziua noastră și pentru că ne dorim ca și prietenii noștri să se simtă minunat alături de noi, Global Mindscape, în colaborare cu Anaid Art Gallery, vă invită la programul Arta de a face daruri la Anaid Art Gallery.
Dacă ai între 5 și 12 ani, este ziua ta și îți dorești să le oferi o supriză frumoasă prietenilor tăi, ne-am bucura să fim alături de voi printr-un atelier special, cu o temă și tehnică artistică aleasă chiar de tine.
Oferă-le o bucurie prietenilor invitându-i la un party cu atelier de creație. Pentru că suntem de părere că a face daruri este o artă, veți păstra propriile creații și veți zâmbi cu drag, păstrând în amintire această zi deosebită.
Noi îți recomandăm câteva teme de succes, dar poți veni și tu cu ideile tale!
Peripețiile lui Ulise: discutăm despre Ulise și despre alți eroi reprezentați de mari artiști de-a lungul vremii, despre sculpturile de mari dimensiuni și picturile realizate de Alexandru Rădvan, iar la atelier realizăm schițe și pictăm cu acrilic eroul preferat.
Bijuterie cu dantelă și piele: fascinanta poveste a bijuteriilor create de Mihaela Zvîncă, cum ar fi minunatele coliere și brățări din seria Free As A Bird sau broșele din seria Gulliver, realizate în diverse tehnici, cu materiale precum metal, dantelă și piele, ne va ajuta să concepem împreună bijuterii unicat.
Un iepuraș pe o pernuță: copiii sunt rugați să aducă de acasă câte o față de pernă de dimensiune mică, pe care să o decoreze inspirați de Raluca Arnăutu. Artista a creat cu grijă o serie de pernuțe din care ne privesc tot felul de personaje, cum ar fi iepurașul-fetiță cu balon roz sau iepurașul-băiețel care fuge de o gânganie.

Vârsta recomandată: 5 – 12 ani
Programări
Atelierele se pot desfășura în zilele de sâmbătă și se programează cu minimum 2 săptămâni înainte la telefon 0724.083.932 (Angelica Iacob) sau prin e-mail angelica@globalmindscape.ro
Durata evenimentului: 3 ore (dintre care aproximativ 2 ore reprezintă atelierul propriu-zis)
Ora de începere: la alegere, în intervalul orar 11.00-15.00

Locație:
Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coșbuc / Piața Regina Maria)
Anaid Art Gallery este o galerie de artă contemporană care și-a deschis porțile în 2004, din anul 2010 găzduind ateliere de creație dedicate copiilor, realizate în colaborare cu Global Mindscape.

Taxa de participare: 30 lei / copil (include materialele folosite, precum și o apă și un suc natural pentru copii)
Numărul de participanți: minimum 10 copii, maximum 16
Este necesară prezența unui adult pe toată durata evenimentului, care să-și asume, împreună cu noi, supravegherea copiilor.
Pentru mai multe detalii legate de organizare, vă invităm să ne contactați.

ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (2)ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (3)ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (4)

Arta de a face daruri în Dianei 4

Pentru că ziua ta este una specială și pentru că meriți să fii alături de cei mai de preț prieteni, Global Mindscape și Dianei 4 te invită să petreci câteva ore făurind daruri împreună cu cei dragi! La final, fiecare va putea pleca cu darul său și cu mai multă veselie! Dar, pentru că tu ești sărbătoritul, vei alege tema atelierului și tehnica artistică care te face curios.
De ești cavaler ori domniță,
Și, de vei împlini încă un an
De vânat balauri și inventat povești,
Noi, Global Mindscape și Dianei 4,
Veniți de peste mări și țări,
Te invităm la sărbătoare,
Cel dintâi ospăț al imaginației tale,
Care să se amintească
Multă vreme după…
Iar prietenii pe toți de-i vei invita
Cu mare drag îi vom îndruma
Prin Arta de a face daruri
Către lumi nebănuite și creații iscusite.

Pentru că noi știm cât de greu este să alegi doar o temă din atâtea posibilități, ne-am gândit să-ți sărim în ajutor cu sugestii:
Măști venețiene: povestim despre Carnavalul de la Veneția și alte ocazii speciale în care măștile pot fi folosite, aflăm detalii despre simetrie, elemente decorative și culori specifice, apoi pictăm propria mască cu acrilic și o decorăm cu pene colorate.
Povestea lutului: inspirați de o legendă populară românească, concepem o poveste în grup, pe care apoi o ilustrăm prin modelaj în lut, alegând între o reprezentare ronde-bosse sau un basorelief.
Copacul în miniatură: povestim despre anotimpuri, flori parfumate și fructe preferate și confecționăm un copac din sârmă, meșterit cu grijă și decorat cu multe mărgele colorate.

Vârsta recomandată: 6 – 12 ani
Programări
Atelierele se pot desfășura în week-end și se programează cu minimum 2 săptămani în avans la telefon 0724.083.932 (Angelica Iacob) sau prin e-mail angelica@globalmindscape.ro
Durata evenimentului: 3 sau 4 ore (dintre care aproximativ 2 ore reprezintă atelierul propriu-zis, restul timpului fiind dedicat muzicii, dansului și veseliei)
Ora de începere: la alegere, în intervalul orar 11.00-15.00

Locație
Dianei 4, Str. Dianei nr. 4, București (zona Piața Rosetti)
Atelierul se desfășoară într-un spațiu informal, pentru nefumători, și poate acomoda, separat, și părinții participanților la eveniment. Când vremea este frumoasă evenimentul se poate organiza în aer liber, pe terasă.
Dianei 4 este un cafe-bar activ din punct de vedere cultural, cu atmosferă prietenoasă, găzduit într-o casă veche din centrul Bucureștiului.
www.facebook.com/dianei.patru

Taxa de participare: 30 lei / copil / atelier (include materialele folosite, precum și o apă și un suc natural pentru copii)
Părinții invitați beneficiază de un discount de 20 % din meniul cafe-barului.
Numărul de participanți: minimum 10 copii, maximum 16
Este necesară prezența unui adult pe toată durata evenimentului, care să-și asume, împreună cu noi, supravegherea copiilor.
Pentru mai multe detalii legate de organizare, vă invităm să ne contactați.

Globulețe pictate de copii

Global Mindscape și Anaid Art Gallery invită copiii cu vârste de 6-10 ani la un atelier dedicat sărbătorilor de iarnă.

Sâmbătă, 14 decembrie 2013, ora 15.00
Globulețe pictate de copii

În așteptarea lui Moș Crăciun, copiii sunt invitați la un atelier în cadrul căruia să personalizeze propriile globulețe folosind culori acrilice.

Culori vii, auriu și argintiu prind formă sferică sub ochii noștri! Legăm un gând frumos de fiecare globuleț pictat, pentru a-i face o bucurie lui Moș Crăciun atunci când ne va vizita și ne va admira brăduțul. La final participăm la o activitate supriză și repetăm împreună colindele pe care le știm.

atelier Globulete pictate de copii

Atelierul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Pot participa și copii mai mici însoțiți de un adult.

Participarea se face pe bază de înscriere prin:
e-mail: caravana.muzeelor@gmail.com, tel. 0724 083 932

Locație: Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coșbuc / Piața Regina Maria)

Taxa participare (include materialele folosite):
– 20 lei / copil / atelier (părinții care participă au acces gratuit)

Atelierul este realizat de Global Mindscape în parteneriat cu:
Anaid Art Gallery

atelier Globulete pictate de copii 2012

Un iepuraș pe o pernuță

Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, ora 15.00 invităm copiii la un atelier inedit de personalizare a propriilor pernuțe. Copiii sunt rugați să aducă de acasă câte o față de pernă de dimensiune mică, pe care să o decoreze inspirați de Raluca Arnăutu și povestea sa intitulată Visele din pod. Artista a creat cu grijă o serie de pernuțe din care ne privesc tot felul de personaje de poveste, cum ar fi iepurașul-fetiță cu balon roz sau iepurașul-băiețel care fuge de o gânganie.

Pernuțele Ralucăi Arnăutu au fost prezentate la „Carnavalul Internațional al Copiilor” de la Veneția în anul 2012

Carnavalul copiilor Venetia

Atelierul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Pot participa și copii mai mici însoțiți de un adult.

Participarea se face pe bază de înscriere prin:
e-mail: caravana.muzeelor@gmail.com, tel. 0724 083 932

Locație: Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coșbuc / Piața Regina Maria)

Taxa participare (include materialele folosite):
– 20 lei / copil / atelier (părinții care participă au acces gratuit)

Atelierul este realizat de Global Mindscape în parteneriat cu:
Anaid Art Gallery

ateliere copii Pernute Raluca Arnautu

ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (1) ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (2) ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (3) ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (4) ateliere copii Pernute Raluca Arnautu (02) ateliere copii Pernute Raluca Arnautu (03) ateliere copii Pernute Raluca Arnautu (04) ateliere copii Pernute Raluca Arnautu (05)