Arta de a face daruri la Anaid Art Gallery

Pentru că suntem cu toții speciali de ziua noastră și pentru că ne dorim ca și prietenii noștri să se simtă minunat alături de noi, Global Mindscape, în colaborare cu Anaid Art Gallery, vă invită la programul Arta de a face daruri la Anaid Art Gallery.
Dacă ai între 5 și 12 ani, este ziua ta și îți dorești să le oferi o supriză frumoasă prietenilor tăi, ne-am bucura să fim alături de voi printr-un atelier special, cu o temă și tehnică artistică aleasă chiar de tine.
Oferă-le o bucurie prietenilor invitându-i la un party cu atelier de creație. Pentru că suntem de părere că a face daruri este o artă, veți păstra propriile creații și veți zâmbi cu drag, păstrând în amintire această zi deosebită.
Noi îți recomandăm câteva teme de succes, dar poți veni și tu cu ideile tale!
Peripețiile lui Ulise: discutăm despre Ulise și despre alți eroi reprezentați de mari artiști de-a lungul vremii, despre sculpturile de mari dimensiuni și picturile realizate de Alexandru Rădvan, iar la atelier realizăm schițe și pictăm cu acrilic eroul preferat.
Bijuterie cu dantelă și piele: fascinanta poveste a bijuteriilor create de Mihaela Zvîncă, cum ar fi minunatele coliere și brățări din seria Free As A Bird sau broșele din seria Gulliver, realizate în diverse tehnici, cu materiale precum metal, dantelă și piele, ne va ajuta să concepem împreună bijuterii unicat.
Un iepuraș pe o pernuță: copiii sunt rugați să aducă de acasă câte o față de pernă de dimensiune mică, pe care să o decoreze inspirați de Raluca Arnăutu. Artista a creat cu grijă o serie de pernuțe din care ne privesc tot felul de personaje, cum ar fi iepurașul-fetiță cu balon roz sau iepurașul-băiețel care fuge de o gânganie.

Vârsta recomandată: 5 – 12 ani
Programări
Atelierele se pot desfășura în zilele de sâmbătă și se programează cu minimum 2 săptămâni înainte la telefon 0724.083.932 (Angelica Iacob) sau prin e-mail angelica@globalmindscape.ro
Durata evenimentului: 3 ore (dintre care aproximativ 2 ore reprezintă atelierul propriu-zis)
Ora de începere: la alegere, în intervalul orar 11.00-15.00

Locație:
Anaid Art Gallery, Str. Slobozia nr. 34 (lângă Rondul Coșbuc / Piața Regina Maria)
Anaid Art Gallery este o galerie de artă contemporană care și-a deschis porțile în 2004, din anul 2010 găzduind ateliere de creație dedicate copiilor, realizate în colaborare cu Global Mindscape.

Taxa de participare: 30 lei / copil (include materialele folosite, precum și o apă și un suc natural pentru copii)
Numărul de participanți: minimum 10 copii, maximum 16
Este necesară prezența unui adult pe toată durata evenimentului, care să-și asume, împreună cu noi, supravegherea copiilor.
Pentru mai multe detalii legate de organizare, vă invităm să ne contactați.

ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (2)ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (3)ateliere copii Un iepuras pe o pernuta (4)

Reclame

Arta de a face daruri în Dianei 4

Pentru că ziua ta este una specială și pentru că meriți să fii alături de cei mai de preț prieteni, Global Mindscape și Dianei 4 te invită să petreci câteva ore făurind daruri împreună cu cei dragi! La final, fiecare va putea pleca cu darul său și cu mai multă veselie! Dar, pentru că tu ești sărbătoritul, vei alege tema atelierului și tehnica artistică care te face curios.
De ești cavaler ori domniță,
Și, de vei împlini încă un an
De vânat balauri și inventat povești,
Noi, Global Mindscape și Dianei 4,
Veniți de peste mări și țări,
Te invităm la sărbătoare,
Cel dintâi ospăț al imaginației tale,
Care să se amintească
Multă vreme după…
Iar prietenii pe toți de-i vei invita
Cu mare drag îi vom îndruma
Prin Arta de a face daruri
Către lumi nebănuite și creații iscusite.

Pentru că noi știm cât de greu este să alegi doar o temă din atâtea posibilități, ne-am gândit să-ți sărim în ajutor cu sugestii:
Măști venețiene: povestim despre Carnavalul de la Veneția și alte ocazii speciale în care măștile pot fi folosite, aflăm detalii despre simetrie, elemente decorative și culori specifice, apoi pictăm propria mască cu acrilic și o decorăm cu pene colorate.
Povestea lutului: inspirați de o legendă populară românească, concepem o poveste în grup, pe care apoi o ilustrăm prin modelaj în lut, alegând între o reprezentare ronde-bosse sau un basorelief.
Copacul în miniatură: povestim despre anotimpuri, flori parfumate și fructe preferate și confecționăm un copac din sârmă, meșterit cu grijă și decorat cu multe mărgele colorate.

Vârsta recomandată: 6 – 12 ani
Programări
Atelierele se pot desfășura în week-end și se programează cu minimum 2 săptămani în avans la telefon 0724.083.932 (Angelica Iacob) sau prin e-mail angelica@globalmindscape.ro
Durata evenimentului: 3 sau 4 ore (dintre care aproximativ 2 ore reprezintă atelierul propriu-zis, restul timpului fiind dedicat muzicii, dansului și veseliei)
Ora de începere: la alegere, în intervalul orar 11.00-15.00

Locație
Dianei 4, Str. Dianei nr. 4, București (zona Piața Rosetti)
Atelierul se desfășoară într-un spațiu informal, pentru nefumători, și poate acomoda, separat, și părinții participanților la eveniment. Când vremea este frumoasă evenimentul se poate organiza în aer liber, pe terasă.
Dianei 4 este un cafe-bar activ din punct de vedere cultural, cu atmosferă prietenoasă, găzduit într-o casă veche din centrul Bucureștiului.
www.facebook.com/dianei.patru

Taxa de participare: 30 lei / copil / atelier (include materialele folosite, precum și o apă și un suc natural pentru copii)
Părinții invitați beneficiază de un discount de 20 % din meniul cafe-barului.
Numărul de participanți: minimum 10 copii, maximum 16
Este necesară prezența unui adult pe toată durata evenimentului, care să-și asume, împreună cu noi, supravegherea copiilor.
Pentru mai multe detalii legate de organizare, vă invităm să ne contactați.