Activități culturale la Școala altfel 2014

O selecție inedită de lucrări de artă contemporană românească permite familiarizarea copiilor cu teme de actualitate și experimentarea unor tehnici artistice inovative. În cadrul Săptămânii Şcoala altfel 2014 (7-11 aprilie), vă propunem, ca și în anul 2013, organizarea unui atelier chiar în spațiul instituției de învățământ.

Atelierele sunt organizate de Global Mindscape în colaborare cu Anaid Art Gallery, în cadrul proiectului Caravana Muzeelor pentru școli și grădinițe. Noi vă propunem temele de mai jos, însă suntem deschiși la sugestii.

Peripețiile lui Ulise: discutăm despre Ulise și despre alți eroi reprezentați de mari artiști de-a lungul vremii, despre sculpturile de mari dimensiuni și picturile realizate de Alexandru Rădvan, iar la atelier realizăm schițe și pictăm cu acrilic eroul preferat.

Bijuterie de legendă: fascinanta poveste a bijuteriilor create de Mihaela Zvîncă, decorate cu imagini de prințese, coroane, cranii, lebede, pietre prețioase sau castele, ne va inspira să concepem împreună bijuterii unicat.

Jucăria aurită: copiii sunt rugați să aducă de acasă câte o jucărie stricată sau pe care nu o mai folosesc, căreia să-i ofere o viață nouă prin aurire, inspirați de lucrările artistului Alexandru Potecă (se recomandă jucării de dimensiuni mici și medii; sunt excluse jucăriile de pluș).

Puterea reclamei: ne amintim reclame de succes, discutăm despre interpretările artistului Mihai Florea și realizăm o reclamă la un produs preferat, folosind imagini-clișeu (tehnică mixtă: colaj și creioane acuarelabile)

Taxa de participare (include materialele folosite):

– 15 lei / participant pentru grupuri de peste 20 copii

– 20 lei / participant pentru grupuri de 10-20 copii

Pentru detalii și înscrieri vă rugăm să ne contactați la:
caravana.muzeelor@gmail.com
0724 083 932 (Angelica Iacob)

ateliere copii Saptamana Scoala altfel 2014 Caravana Muzeelor scoli gradiniteateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Jucaria-aurita-Sc-146-Scoala-Altfel ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Jucaria-aurita-Liceul-Ion-Barbu-Saptamana-Altfel Ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Anaid-Art-Gallery-Jucaria-aurita ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Jucaria-aurita-Anaid-Art-Gallery Atelier-copii-Bijuterie-de-legenda-Mihaela-Zvinca-Global-Mindscape-Scoala-5 Atelier-Bijuterie-de-legenda-Mihaela-Zvinca-Global-Mindscape-Scoala-5 Mihaela-Zvinca candy-eyes-mihai-florea

Atelier scoala Puterea reclamei Liceul MagureleAtelier copii Puterea reclamei Liceul Magurele ateliere-copii-Caravana-Muzeelor-Anaid-Art-Gallery-Ulise

Reclame

Peripețiile lui Ulise

În ziua de sâmbătă, 26 octombrie, începând cu ora 11.00, o selecție inedită de lucrări de artă contemporană românească permite familiarizarea copiilor cu Peripețiile lui Ulise  și cu tehnici artistice de actualitate la Anaid Art Gallery.

Atelierul de creație Peripețiile lui Ulise: discutăm despre Ulise și despre alți eroi reprezentați de mari artiști de-a lungul vremii, despre sculpturile de mari dimensiuni și picturile realizate de Alexandru Rădvan în expoziția “Epic”, iar la atelier realizăm schițe și pictăm cu acrilic  eroul preferat.

ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery modelaj (07)

Locație: Str. Slobozia nr. 34, sector 4, București (zona Rondul Coşbuc)

Înscrieri și detalii: caravana.muzeelor@gmail.com sau telefonul 0724.083.932

Durata atelierului: 2 ore

Vârsta recomandată: 6-10 ani

Taxa de participare (include materialele folosite): 20 lei / participant

Atelierul este realizat de către Global Mindscape în colaborare cu Anaid Art Gallery.

Ateliere copii Caravana Muzeelor Anaid Art Gallery Bijuterii (01)

Atelierele pentru copii ale Caravanei Muzeelor: săptămâna a 6-a

Majoritatea copiilor care au participat la atelierele din perioada 21-23 august au fost încântați – drept dovadă stă faptul că au revenit la Muzeul Tehnic pentru fiecare dintre atelierele cu tema Descoperim știința prin artă la Muzeul Tehnic; mai mult decat atât, o parte dintre aceștia s-au înscris deja și pentru atelierele de săptămâna urmatoare, Arta contemporană pentru copii, desfășurate la Anaid Art Gallery.

Iată ce ne povestește mamica lui Andrei (5 ani) despre impactul atelierelor desfășurate la Muzeul Național Tehnic Prof. Inginer Dimitrie Leonida:

„Andrei a fost super încântat de participarea la ateliere. Îi spunea ieri soțului că lui îi place tare mult la Muzeul Dimitrie Leonida și povestea despre trenul cu aburi, despre invenții… – am rămas surprinși amândoi ce impact au putut avea cele trei ateliere. Vă mulțumim pentru răbdarea, dăruirea și grija cu care v-ați ocupat de copii, prietena mea care l-a însoțit pe Andrei mi-a vorbit foarte frumos de dumneavoastră. Felicitări pentru tot ce faceți pentru acești copii!”

ateliere copii Caravana Muzeelor Muzeul Tehnic

Știm că drumul pe care am pornit nu este unul facil, știm că abordarea noastră ar mai putea fi îmbunătățită și că muzeele noastre ar putea deveni, în general, mai prietenoase pentru copii. Din acest motiv, sugestiile părinților, bunicilor sau cadrelor didactice sunt binevenite și așteptate. În același timp, ne bucurăm mult să aflăm că, și cu mijlocele de care dispunem în acest moment, ne-am atins scopul: am povestit despre muzeu pe înțelesul unui copil de 5 ani care a fost impresionat și a povestit apoi părinților ce a învățat. Le mulțumim reprezentanților muzeului pentru deschiderea arătată, pentru că ne-au sprijinit în buna desfășurare a atelierelor – de exemplu, ne-au pus la dispoziție un telefon cu disc pentru a înțelege mai bine cum se forma numărul la telefoanele mai vechi sau au pus în funcțiune machetele de locomotive expuse în muzeu. Ioana (9 ani) și mămica ei mai vizitaseră muzeul înainte și au apreciat aceste mici detalii, esențiale pentru o mai bună înțelegere a obiectelor găzduite de muzeu.

Și participanții la programul 59 de zile de Vacanță de Vară, organizat de After-school Cei Trei Mușchetari, au revenit la Muzeul Național al Pompierilor din Foișorul de Foc în ziua de miercuri, 21 august. Deși nu erau la prima vizită, au aflat detalii despre ziua pompierilor, s-au fotografiat cu o cască mai nouă sau mai veche și au confecționat câte un steag din material textil.

Asteptăm cu drag și alți copii la Caravana Muzeelor!

ateliere copii Caravana Muzeelor Foisor Cei 3 Muschetari

Caravana Muzeelor la Muzeul Pelisor – Scoala de vara Kidsart

In ziua de vineri, 9 august Caravana Muzeelor a vizitat, impreuna cu participantii la Scoala de vara Kidsart, Muzeul Pelisor, apoi am desenat intr-o poienita din vecinatatea muzeului. Ne-am simtit cu totii minunat: primire calduroasa din partea reprezentantilor muzeului, mediu special, opere de arta remarcabile, povesti frumoase. Asa ca la atelier am desenat afise pentru spectacole cu printi curajosi si printese delicate, cu castele impresionante si frumos colorate.

Dincolo de fotografii, desenele copiilor oglindesc cel mai bine atmosfera. Si nu poate fi decat emotionant sa vezi un afis cu Printesa balerina, care transmite mesajul Veniti la Peles! intre orele 12.00-13.00. Pentru ca un astfel de afis arata faptul ca Scoala de vara Kidsart, in ansamblul ei, si-a atins scopul: copiii s-au familiarizat cu artele spectacolului (Printesa balerina), le-a placut la Muzeul Pelisor si indeamna privitorii sa-l viziteze cu incredere; nu in ultimul rand, au apreciat  si aplicatia practica – intervalul orar mentionat reprezentand, de fapt, perioada de timp in care  am desenat in poienita.

Caravana Muzeelor Muzeul Pelisor Scoala de vara Kidsart 13Inainte de a va invita sa admirati si alte fotografii, Global Mindscape doreste sa le multumeasca participantilor de la Scoala Gimnaziala Constantin Brancoveanu din Breaza si cadrelor didactice pentru entuziasm, coordonatorilor proiectului Scoala de vara Kidsart (Asociatia Kidsart) pentru aceasta initiativa frumoasa, reprezentantilor Muzeului National Peles pentru deschiderea si caldura cu care ne-au primit si, nu in ultimul rand, Primariei Orasului Breaza pentru sprijinul acordat pe toata durata desfasurarii proiectului, fara de care activitatile nu s-ar fi putut organiza.

Această prezentare necesită JavaScript.