Caravana Muzeelor

Caravana Muzeelor 2016
Caravana Muzeelor, ediția a V-a, debutează în ziua de miercuri, 13 iulie!

Caravana Muzeelor invită copiii să cunoască mai bine Bucureștiul.
Activităţile de vacanţă sunt dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani şi se desfăşoară în opt muzee bucureştene în perioada 13 iulie – 2 septembrie 2016, de miercuri până vineri, orele 10.00-12.00.
Prin intermediul jocului și al artelor, copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor și tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea. Pe care, firește, le vor experimenta: cu pensula în mână și foaia albă în față, prin lucrări în creion, pastel, tempera, modelaj sau chiar linogravură.

În luna IULIE atelierele se desfăşoară la:
Viața cotidiană în lucrările lui Theodor Aman: 13-15 iulie 2016, Muzeul Theodor Aman
Istoria unei familii: Ligia și Pompiliu Macovei: 20-22 iulie 2016, Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei
Istoria unei familii de artiști: familia Storck: 27-29 iulie 2016, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck

În luna AUGUST atelierele se desfăşoară la:
O vizită într-un muzeu neobișnuit: Casa Memorială Gheorghe Tattarescu: 3-5 august 2016, Casa Memorială Gheorghe Tattarescu
Istoria unei familii: familia Babeș: 10-12 august 2016, Muzeul Victor Babeș
Despre modă, arte și arhitectură la Palatul Suțu: 17-19 august 2016, Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Istoria unei familii: Maria și dr. George Severeanu: 24-26 august 2016, Muzeul dr. George Severeanu

SEPTEMBRIE
În ultimile zile de vacanță, copiii sunt aşteptaţi să descopere Un muzeu surpriză în peisajul Bucureştiului (31 august-2 septembrie 2016)

Urcați copiii în Caravana Muzeelor folosind adresa caravana.muzeelor@gmail.com sau telefonul 0372.892.980
Taxa de participare, care include materialele folosite și accesul în muzeu este de 10 lei / copil / atelier
Adulții pot asista la ateliere prin achiziționarea biletului de intrare în muzeu.
Vă așteptăm!

ARHIVA

Caravana Muzeelor 2015 (ediția a patra) debutează în ziua de miercuri, 15 iulie!
Activităţile de vacanţă sunt dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani şi se desfăşoară în opt muzee bucureştene în perioada 15 iulie – 4 septembrie 2015, de miercuri până vineri, orele 10.00-12.00.
Prin intermediul jocului și al artelor, copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor și tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea. Pe care, firește, le vor experimenta: cu pensula în mână și foaia albă în față, prin lucrări în creion, pastel, tempera, modelaj sau chiar linogravură.

În luna IULIE atelierele se desfăşoară la:

Viaţa cotidiană în lucrările lui Theodor Aman15-17 iulie, Muzeul Theodor Aman (Muzeul Municipiului Bucureşti)

Vasile Grigore şi secretele unei colecții22-24 iulie, Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor şi colecţionar

Istoria unei familii: familia Macovei29-31 iulie, Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei (Muzeul Municipiului Bucureşti)

Urcați copiii în Caravana Muzeelor folosind adresa caravana.muzeelor@gmail.com sau telefonul 0724.083.932 (Angelica Iacob)
Taxa de participare, care include materialele folosite și accesul în muzeu este de 10 lei / copil / atelier
Adulții pot asista la ateliere prin achiziționarea biletului de intrare în muzeu.

***

Caravana Muzeelor la a treia ediție

Atelierele de vacanță pentru copii de 6-10 ani înscriși de părinți, desfășurate în muzee și organizații culturale bucureștene, au fost programate pentru perioada 9 iulie – 12 septembrie 2014. Atelierele s-au desfăşurat de miercuri până vineri, în intervalul orar 10.00-12.00, fiecărui muzeu fiindu-i dedicată o anumită săptămană din program, cu trei ateliere diferite în fiecare zi. Taxa de participare a fost de 20 lei / atelier (materiale și acces în muzeu incluse). Copiii care participă la trei ateliere desfăşurate în acelaşi muzeu au beneficiat de gratuitate la ultimul atelier. Părinții care au dorit să asiste la ateliere au achiziționat biletul de intrare în muzeu.

Participarea se face pe bază de programare la e-mail caravana.muzeelor@gmail.com sau la telefon 0724.083.932 (Angelica Iacob).

Caravana Muzeelor 2014

Atelierele s-au desfășurat în luna septembrie 2014 astfel:

Să cunoaștem colecțiile Rebreanu și Minulescu (10 și 12 septembrie, Casa Memorială Liviu Rebreanu – Fanny Rebreanu și Casa Memorială Ion Minulescu). Detalii aici

Despre teatru, artă și arhitectură la Fundația Löwendal (3-5 septembrie, Fundația Löwendal);

În august atelierele s-au desfășurat la:

George Bacovia pe înţelesul celor mici (6-8 august, Casa Memorială „George şi Agatha Bacovia”);

Muzeul Țăranului Român: mereu actual (13-14 august, Muzeul Național al Țăranului Român).  Cu ocazia împlinirii a patru ani de la înfiinţarea Global Mindscape, participarea la atelierele desfăşurate la Muzeul Național al Țăranului Român a fost gratuită (în limita locurilor disponibile).

Descoperim știința prin artă la Muzeul Tehnic (20-22 august, Muzeul Național Tehnic Prof. Inginer Dimitrie Leonida)

Întâlnire cu artistul Teodor Graur la tranzit.ro/București (27-29 august, tranzit.ro/București);

În iulie atelierele s-au desfășurat la:

Mărțișor de vară: în vizită la Arghezi (9-11 iulie, Casa Memorială Tudor Arghezi – Mărţişor);

Vasile Grigore și secretele unei colecții (16-18 iulie, Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar)

Foișorul de Foc și destinul pompierilor (23-25 iulie, Muzeul Național al Pompierilor)

Arta contemporană pentru copii la Anaid Art Gallery (30 iulie-1 august, Anaid Art Gallery)

ateliere copii vacanta vara 2014 Caravana Muzeelor
Caravana Muzeelor este un proiect de educație culturală dedicat copiilor, inițiat în anul 2012 de către Global Mindscape.
Caravana Muzeelor familiarizează copiii cu muzee și alte organizații culturale printr-o abordare bazată pe explicații, dialog, observație directă și experimentarea unor tehnici artistice – totul într-o manieră ludică, adecvată vârstei.

Activitățile extrașcolare desfășurate în muzee, galerii de artă sau în instituții de învățământ, dedicate grupurilor de școală, grădiniță și afterschool (inclusiv pentru Săptămâna Şcoala altfel) sunt o parte componentă a proiectului.
 Ateliere copii Caravana Muzeelor pentru scoli si gradinite Saptamana Scoala altfel 2015
Se adaugă atelierele de vacanță pentru copii de 6-10 ani înscriși de părinți, desfășurate în vacanțele de vară în muzee și organizații culturale bucureștene.
ateliere copii, activități extrașcolare în muzee, galerii de artă sau în instituții de învățământ, septembrie 2013 – mai 2014, dedicate grupurilor de școală, grădiniță și afterschool (inclusiv Săptămâna Şcoala altfel 2014). Ateliere de vacanță pentru copii de 6-10 ani înscriși de părinți, desfășurate în vacanțele de vară în muzee și organizații culturale bucureștene. – See more at: http://www.globalmindscape.ro/category/caravana-muzeelor-6-10-ani/#sthash.DoGE7NRo.dpuf

Atelierele de vară dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani s-au desfășurat în 2013 în nouă muzee și organizații culturale bucureștene, în perioada 17 iulie – 12 septembrie 2013.

Caravana  Muzeelor_ 2013

Caravana Muzeelor 2013 s-a oprit la temele:

Călătorie imaginară în Muzeul Hărților (17 – 19 iulie)

Vasile Grigore și secretele unei colecții (24 – 26 iulie)

Foișorul de Foc și destinul pompierilor (31 iulie – 2 august)

Despre istorie la Muzeul Militar (7 – 9 august)

Muzeul Țăranului Român: mereu actual (14 – 16 august)

Descoperim știința prin artă la Muzeul Tehnic (21 – 23 august)

Arta contemporană pentru copii la Anaid Art Gallery (28 – 30 august)

Despre teatru, artă și arhitectură la Fundația Löwendal (4 – 6 septembrie)

Un muzeu-surpriză în peisajul Bucureștiului (11 – 12 septembrie)

Această prezentare necesită JavaScript.

Ne puteți contacta la:

caravana.muzeelor@gmail.com sau

office@globalmindscape.ro

0724 083 932 (Angelica Iacob, coordonator proiect)

Mai multe detalii găsiți pe site-ul nostru: www.globalmindscape.ro

Caravana Muzeelor 2013 a fost realizată de către Global Mindscape în parteneriat cu:

Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar

Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Muzeul Național al Pompierilor – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național Tehnic “Prof. Inginer Dimitrie Leonida”

Anaid Art Gallery

Fundația Löwedal

Opera Naţională Bucureşti

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s