Întâlnire cu Corinne Trovarelli

Fiecare carte frumoasă este o lume în sine
Întâlnire cu Corinne Trovarelli despre „fabricația” de carte

• 12 septembrie 2014, ora 15.00
• Institutul Francez din România/București, Bd. Dacia nr. 77, București

În cadrul proiectului „Cele mai frumoase cărți din România”, specialiştii implicați în realizarea unei cărți (graficieni, ilustratori, fotografi, editori, tipografi) sunt invitaţi la o întâlnire (masterclass) cu Corinne Trovarelli, unul dintre profesioniștii recunoscuți și premiați din domeniul designului de carte din Franța, activitate organizată de către Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură în parteneriat cu Institutul Francez din București.

Masterclass-ul se desfăşoară în ziua de vineri, 12 septembrie, începând cu ora 15.00, iar după ora 17.30 are loc a doua secțiune a evenimentului, deschisă publicului: o discuție între Corinne Trovarelli, graficieni și editori de carte români. Corinne Trovarelli va aborda subiectul producției de carte, cu exemplificarea modului de realizare a două cărți pentru care a fost premiată în competițiile de design de carte din Franța, respectiv „Chefs-d’œuvre du Musée d’Orsay” și „Paris Haute Couture”.

Printre temele abordate amintim: prezentarea meseriei de “șef de producție” de carte şi specificitatea rolului său în cadrul echipei editoriale; parcursul fabricării unei cărți frumoase în Editura Flammarion şi misiunea de coordonare a echipei care se ocupă de producția efectivă a cărții odată ce aceasta a fost concepută; tendințe actuale în realizarea cărților în mediul editorial francez și internațional.

Corinne Trovarelli, preşedinte al juriului „Cele mai frumoase cărţi din România 2014”, este șef de producție în cadrul departamentului Cărți ilustrate al Editurii Flammarion, unde conduce o echipă de șapte specialiști. Diferitele domenii în care activează sunt: albume de artă, cărți practice și cărți pentru copii. A fost premiată în cadrul concursului „La Nuit du livre”, la secțiunea cărți frumoase, în 2011 și în 2012.

Participarea la masterclass este gratuită, pe bază de înscriere (locurile fiind limitate). Activitatea se va desfășura în limba franceză cu traducere simultană.

Un interviu cu Corinne Trovarelli puteți citi aici

Afis Masterclass Corinne Trovarelli

Concursul naţional de design de carte, ediţia a 3-a (2014) se află în stadiul jurizării. În concurs s-au înscris în jur de 200 cărţi realizate în ultimul an în România și Republica Moldova. Juriul va selecta minimum 25 de cărţi frumoase care vor fi prezentate publicului într-o expoziţie itinerantă, care va fi inaugurată la București la începutul lunii octombrie. Toate cărţile selectate de juriu vor reprezenta România în competiţia internaţională de design de carte „Best Book Design from All Over the World”, Leipzig 2015.
Detalii despre proiect și formularul de înscriere pentru masterclass sunt disponibile pe www.celemaifrumoasecarti.ro.

Organizator: Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură
Proiect cultural finanțat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional
Parteneri: Institutul Francez din București, UNARTE, Asociația Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Institutul Cultural Român, Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociația Idioma, Cărtureşti, Global Mindscape, Arta Grafică, Agressione, Sappi, Asociația Da’ De Ce,
Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Observator cultural, Liternet, Dilema Veche, 24 FUN, Modernism, Hyperliteratura, Igloo, Agenţia de carte, Bookaholic, Librăria Kyralina, B24kids, Calendarul Magic, Copilul.ro, SuntPărinte.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s