Mărtișoare pictate

Global Mindscape și Dianei 4 invită copiii cu vârste de 6-10 ani la un atelier dedicat venirii primăverii, desfășurat sâmbătă, 1 martie, orele 15.00-17.00.

atelier copii martisor pictat detaliu

Un semn de primăvară pe care îl oferim sau îl purtăm cu drag devine cu adevărat prețios dacă este colorat de mâna propriului copil. Pentru că, pe vremuri, femeile răsuceau, ele însele, din lână sau bumbac, firul alb și firul roșu al șnurului de mărțișor – care era legat, protector, la gâtul sau la mâna copiilor. Pentru că vremurile s-au schimbat și mărțișoarele au prins tot felul de forme – de la mărțișoare produse în serie până la mărțișoare unicat, de la materiale nobile până la cele mai comune. Pentru că și artiștii au fost atrași de semnificația și de modul de realizare a mărțișoarelor.

Copiii sunt invitați să participe la un atelier de Mărțișoare pictate, în care povestim despre Baba Dochia, Dragobete, mărțișor și colorăm împreună mărțișoare personalizate, pornind de la anumite forme din lut, lemn și nu numai. Mărțișoarele pictate cu acrilic vor fi fixate pe carton colorat, li se vor adăuga șnururi, precum și mici dedicații. Fiecare participant va realiza 4-5 mărțișoare.

Atelierul se desfășoară:
– sâmbătă, 1 martie, orele 15.00-17.00

Înscrieri: angelica@globalmindscape.ro, 0724 083 932 (Angelica Iacob)

Taxa participare (include materialele folosite):
– 20 lei / copil

Locație
Dianei 4, Str. Dianei nr. 4, București (zona Piața Rosetti)
Dianei 4 este un cafe-bar activ din punct de vedere cultural, cu atmosferă prietenoasă, găzduit într-o casă veche din centrul Bucureștiului. Atelierul se desfășoară într-un spațiu informal, pentru nefumători.
www.facebook.com/dianei.patru
Atelierul este realizat de Global Mindscape în parteneriat cu Dianei 4.

Global Mindscape invită copiii cu vârste de 6-10 ani la un atelier dedicat venirii primăverii.

Un semn de primăvară pe care îl oferim sau îl purtăm cu drag devine cu adevărat prețios dacă este colorat de mâna propriului copil. Pentru că, pe vremuri, femeile răsuceau, ele însele, din lână sau bumbac, firul alb și firul roșu al șnurului de mărțișor – care era legat, protector, la gâtul sau la mâna copiilor. Pentru că vremurile s-au schimbat și mărțișoarele au prins tot felul de forme – de la mărțișoare produse în serie până la mărțișoare unicat, de la materiale nobile până la cele mai comune. Pentru că și artiștii au fost atrași de semnificația și de modul de realizare a mărțișoarelor.

Global Mindscape invită copiii să participe la un atelier de Mărțișoare pictate, în care povestim despre Baba Dochia, Dragobete, mărțișor și colorăm împreună mărțișoare personalizate, pornind de la anumite forme din lut, lemn și nu numai. Mărțișoarele pictate cu acrilic vor fi fixate pe carton colorat, li se vor adăuga șnururi, precum și mici dedicații. Fiecare participant va realiza 4-5 mărțișoare.

Atelierul se desfășoară:

– sâmbătă, 22 februarie, orele 11.00-13.00

– See more at: http://www.globalmindscape.ro/atelier-copii-martisoare-pictate/#sthash.tvdELDbj.dpuf

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s