La ceas aniversar

Foișorul de Foc și destinul pompierilor a fost tema atelierelor desfășurate în cea de-a treia săptămână a Caravanei Muzeelor (31 iulie – 2 august) la Muzeul Național al Pompierilor. Am descoperit împreună turnul de observare a incendiilor – cea mai înaltă construcție a Bucureștiului la sfârșitul secolului al XIX-lea, am realizat un steag, ne-am fotografiat cu o cască și, ce este mai important, în ziua de vineri, 2 august, am avut ocazia să-i cunoaștem mai bine pe cei care ne protejează de foc. Mulțumim reprezentanților muzeului și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru această ocazie unică!

Această prezentare necesită JavaScript.

Și pentru că efectele unor astfel de activități sunt pe termen mediu și lung, iar părinții pot observa acasă, după ateliere, impactul acestora asupra copiilor, ne permitem să reproducem în continuare un fragment dintr-un mesaj primit după atelierul din ziua de joi, 1 august: „Împreună cu fiul meu Teodor (6 ani) am participat la o sesiune-atelier despre istoria pompierilor. Ne-a fost ghid domnișoara Angelica. Vizita a fost un succes colosal, atât pentru tătic, cât și pentru fecior, care de-atunci își tot flutură steagul galben cu stema, foarte atent să nu-i rupă mânerul.”

Caravana Muzeelor dedicată copiilor care participă la programul 59 de zile de Vacanță de Vară, organizat de After-school Cei Trei Mușchetari, a continuat și în această săptămână, de data aceasta la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi. Tema Monstrul marin a avut darul de a stârni entuziasmul participanților, indiferent de vârstă!

Această prezentare necesită JavaScript.

A patra săptămână a Caravanei Muzeelor, aflată în curs de desfășurare (7-9 august), este organizată la Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”

După tema Dacii și romanii urmează Mic istoric al aviației și Uniformele Războiului de Independență (8 și 9 august).

Caravana Muzeelor Muzeul Militar 1Caravana Muzeelor Muzeul Militar 3After-school Cei Trei Mușchetari a participat în ziua de miercuri, 7 august, la atelierul cu tema Și eu știu unde este Foișorul, în cadrul programului de vacanță menționat mai devreme, intitulat 59 de zile de Vacanță de Vară.

Caravana Muzeelor 2013 Foisor Cei 3 Muschetari 1 Caravana Muzeelor 2013 Foisor Cei 3 Muschetari 2

Și pentru că este o perioadă specială – Global Mindscape aniversează 3 ani de la înființare în august 2013 – iată că mai avem o noutate: este pentru prima dată când experimentăm, în cadrul Caravanei Muzeelor, un atelier în afara Bucureștiului!

Este vorba despre un atelier desfășurat în ziua de vineri, 9 august, la Muzeul Pelișor din cadrul Muzeului Național Peleș, parte a proiectului Școala de vară Kidsart.
Școala de vară Kidsart (5 august – 9 august) reprezintă un proiect educativ inițiat de Asociația Kidsart din București, dedicat elevilor din clasele I-IV ai Școlii Gimnaziale “Constantin Brâncoveanu” din Breaza. Scopul activităților educative dedicate copiilor, realizate în regim de gratuitate, este familiarizarea acestora cu artele și meseriile spectacolului. Întrucât echipa Kidsart urmărește realizarea unui demers educațional unitar și multidisciplinar, Global Mindscape s-a alăturat proiectului în calitate de partener. Astfel, copiii vor vizita Muzeul Pelișor și vor participa la o activitate practică cu tema Realizarea unui afiș pentru un spectacol, în stilul Artei 1900. În acest mod, participanții vor înțelege mai bine patrimoniul găzduit de muzeu, vor avea ocazia să-și exprime creativitatea și vor stabili o legătură strânsă între artele vizuale și artele spectacolului.

Școala de vară Kidsart este coordonată de Asociația Kidsart și realizată în parteneriat cu Școala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” din Breaza, Global Mindscape și Muzeul Național Peleș, cu sprijinul Primăriei Orașului Breaza.

Scoala de vara Kidsart Breaza 4

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s