Școala Altfel 2013

Și la noi au început de mult pregătirile pentru Școala Altfel, care se va desfășura în perioada 1-5 aprilie. Avem grupuri programate atât în muzee, cât și pentru ateliere care se vor desfășura chiar la școală – atât datorită dificultăților legate de transportul grupurilor de copii, cât și din cauză că muzeele vor fi aglomerate. Încă mai putem face câteva programări, însă rugăm cadrele didactice să ne contacteze cât mai curând!

Dintre propunerile noastre, în topul temelor care au atras cadrele didactice, copiii și părinții acestora se află tema Jucăria aurită, inspirată de instalația artistului Alexandru Potecă, The Golden Flat. Atelierul este realizat în parteneriat cu Anaid Art Gallery, însă se poate desfășura și în spațiile instituțiilor de învățământ. Tema a avut un mare succes până acum din două motive: fiecare copil lucrează cu un obiect personal, de care îl leagă anumite amintiri și care își schimbă destinația printr-o tehnică spectaculoasă – jucăria veche, uitată pe un raft sau într-o cutie este aurită cu foiță, transformându-se radical.

Caravana Muzeelor, atelier Jucaria uitata, Scoala 5

Ca și Jucăria aurită, Animalariul universal al profesorului Revillod a avut succes până acum atât la copiii de vârstă mică, cât și la categoria de 6-10 ani. Tema, realizată în parteneriat cu Editura Baroque Books&Arts, poate fi, de asemenea, realizată și la școală sau gradiniță.

Mai putem organiza ateliere și în muzeele incluse în Caravana Muzeelor pentru școli și grădinițe, însă este bine să existe din partea cadrelor didactice o mică mobilitate în alcătuirea programelor, deoarece muzeele sunt în general aglomerate în Săptămâna Altfel, ceea ce ne limitează opțiunile.

Taxa de participare este, dacă sunteți la primul atelier, de 20 lei / participant (include accesul în muzeu și materialele folosite în cadrul atelierului).

Grupurile care depășesc 20 copii beneficiază de o reducere, taxa de participare fiind de 15 lei / participant.

Grupurile care nu se află la prima participare sau grupurile care se mai programează și la alte ateliere până la sfârșitul anului școlar beneficiază de o taxă specială de 10 lei / participant.

Pentru detalii și fotografii privind tematica propusă vă invităm să vizitați site-ul nostru, secțiunea Caravana Muzeelor pentru școli și grădinițe:

http://www.globalmindscape.ro/category/caravana-muzeelor-pentru-scoli-si-gradinite/

Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la:

caravana.muzeelor@gmail.com

0724 083 932 (Angelica Iacob)

Caravana Muzeelor, atelier Jucaria uitata, Scoala 5 (1) Caravana Muzeelor, atelier Jucaria uitata, Scoala 5 (4) Caravana Muzeelor, atelier Jucaria uitata, Scoala 5 (5) Caravana Muzeelor, atelier Jucaria uitata, Scoala 5 (6)

Anunțuri

Un gând despre “Școala Altfel 2013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s