Animalariul pentru copii

A fost un titlu ales de câțiva participanți la atelierele inspirate de Animalariul universal al profesorului Revillod; urmează Marele Animaliu, Animale interesante, Animale frumoase, Animale ciudate, Animale fantastice

Această prezentare necesită JavaScript.

Printre animalele fantastice avem un Ganghi frumos colorat (Irina – cel mai mic participant), un Lucami care îmbină lupul și cămila sau un Thusky cu puiul alături; are cap de tigru și corp de husky (Cezara). Mai este un animal abia descoperit și încă nebotezat, combinație între o pasăre și o girafă care mănâncă dintr-un copăcel. Într-un stadiu mai avansat copăcelul a primit și fructe roșii și, ce e interesant, un fruct (măr, după cum ne-a precizat Alexandra) cade din copac și se rostogolește pe pământ; partea interesantă apare când observăm toată traiectoria mărului marcată pe desen, cu mici liniuțe în jur, care ne arată sensul mișcării acestuia. Maria a desenat animalul numit Orcăcă și ne-a povestit multe lucruri despre ornitorincul care a inspirat-o; așteptăm să ne mai dezvăluie niște detalii și despre Cădrogăscrcă, un animal foarte… ciudat, care justifică titlul albumului ei: Animale ciudate. Vlad ne prezintă Peștele clovn, Cocofantul și Șoafantul, combinații între cocoș / șoarece și elefant. Oana a desenat un Viermohasky și un Pevive (să vă explicăm: este o vietate cu cap de pește, corp de vierme și coadă de… veveriță). Mai avem un Carefgur pe coperta concepută de Ingrid; remarcați vă rugăm și sigla editurii în colțul din dreapta jos, precum și substanțiala reducere de sărbători (35%). Ilinca a colorat un Comiorc – cap de corb, corp de cămilă și codiță de purcel. Iar Smaranda un Râlupe – vă lăsăm să ghiciți din ce este alcătuit! Iar dacă vă doriți albumul ei, notați că editura se numește Steluța și că, de asemenea, oferă o reducere substanțială de sărbători.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s